Pachet Oncologie
Începând cu vizitele efectuate de către domnul Profesor Dr. Reuven Or, (Departamentul de Transplant Medular și Imunoterapia Cancerului de la Spitalul Universitar Hadassah din Ierusalim), pacienți diagnosticați cu forme agresive de cancer metastatic au început tratamentul chimio-imunoterapeutic personalizat recomandat de către reputatul profesor.
Pentru ca imunoterapia să aibă rezultate maxime și succesul dorit, și să poată duce chiar la vindecarea completă a pacientului, se recomandă administrarea acesteia imediat după diagnosticare, indiferent de stadiul determinat al bolii, concomitent cu tratamentele conventionale, sub forma unui protocol de chimio-imunoterapie, complet personalizată pentru fiecare pacient în parte. Astfel, beneficiile se pot recunoaște încă de la începutul terapiei și nu dupa o perioadă îndelungată, însemnând și o perioadă mai scurtă de tratament, și totodată costuri mai reduse.
Imunoterapia crește potentialul curativ al chimioterapiei și radioterapiei și diminuează efectele secundare nocive ale acestor tratamente asupra organismului uman.
De asemenea, administrată înaintea oricărui alt tratament, imunoterapia pregatește organismul uman pentru a primi efectele benefice ale acestuia și pentru a lupta cu maxime forte împotriva celulelor tumorale, ce vor fi atacate nu doar de substanțele chimice componente ale tratamentului, ci și de celule imune sănătoase ale organismului.
Succesul imunoterapiei este diferit pentru fiecare persoană în parte, pentru ca fiecare individ este unic și organismul sau primește altfel terapia și reacționează în mod specific deoarece se prezintă în condiții receptoare diferite de la bun inceput.
Așadar, stadiul bolii, condiția clinică a pacientului, tratamentele pre-administrate, mediul de viața, vârsta și modul de trai, starea psihologică, atmosfera înconjurătoare – toate acestea reprezintă factori determinanți pentru obținerea succesului total – sau în grade diferite – pentru fiecare pacient în parte.
Monitorizarea tratamentului propus de către Prof. Dr. Reuven Or este o a parte esențială a acestuia, la care nu se poate renunța, dat fiind faptul ca terapia este complet personalizată. Asadar, tratamentul recomandat se poate schimba, adapta, redoza sau reduce la fiecare evaluare medicală a pacientului, realizată saptamanal – sau zilnic în cazul unor afecțiuni medicale secundare.
Astfel, imunoterapia tratează pacientul, nu doar boala, și se personalizează pentru a obține cele mai bune rezultate posibile pentru fiecare pacient, în condițiiile date în care acesta se prezintă: de la îmbunatățirea calității vieții, creșterea duratei și speranței de viață și prelungirea acesteia – în condiții clinice bune, la tratare și vindecare – prin continuarea unui tratament de susținere – până la eliminarea completă a tumorilor maligne și vindecarea completă a pacientului, pentru o viață îndelungată și sănătoasă.
Totul depinde de o alegere medicală corectă și informată care să ofere oricui șansă la o viață normală și sănătoasă. Imunoterapia trebuie să fie această alegere.